Importanţa raportului calciu-magneziu pentru organismul uman
Calciul și magneziul funcționează ca o echipă, chiar dacă au efecte diametral opuse:
- Calciul este responsabil pentru excitația nervoasă, magneziul pentru relaxarea nervoasă.
- Calciul este necesar pentru contracția musculară, magneziul pentru relaxarea musculară.
- Calciul este necesar pentru procesul de coagulare al sângelui, magneziul previne coagularea anormală și menține un flux sanguin normal.
- Calciul se găsește mai ales în oase, conferindu-le rezistență și duritate, magneziul se găsește în oase dar și în țesuturile moi. La nivelul oaselor magneziul alături de proteine, intră în structura matricei osoase, conferind oaselor flexibilitate și diminuând fragilitatea osoasă.
In mod normal, concentratia magneziului intracelular este mult mai mare decat a calciului intracelular. Dar, atunci când cantitatea de magneziu intracelular scade, în locul ionilor de magneziu intră în celule … calciul. Acest proces duce la:
1. O hiperactivitate celulară care produce intensificarea contracțiilor musculare, mai ales la nivelul inimii și a vaselor de sânge (musculatura netedă) fiind posibilă apariția unor afecțiuni cardiovasculare (Hipertensiune arterială, angină pectorală sau chiar infarct miocardic).
Exemple:
- Excesul de calciu stimulează celulele din tunica musculară a arterelor temporale, rezultând migrene
- Excesul de calciu produce constricție la nivelul musculaturii netede a căilor aeriene rezultând astm bronsic La nivelul musculaturii striate (scheletice) intensificarea contracțiilor duce la crampe musculare.
2. Excesul de calciu din celulă se poate depozita și apar calcificări anormale. La nivelul arterelor și al inimii aceste calcificări pot duce la afecțiuni cardiovasculare iar la nivel renal la apariția calculilor renali.
Legat de raportul calciu:magneziu sunt câteva precizări de făcut:
- Cercetările au arătat că până și în cazul omului preistoric (paleolitic), acest raport era de 1:1.
- Un cercetător francez, Dr.Jean Durlach, a fost primul care a recomandat să nu se depășească raportul 2:1 în favoarea calciului. De aici intervine și o confuzie, unii considerând că acesta e raportul normal. În mod normal, raportul calciu-magneziu ar trebui să fie 1:1 sau chiar 1:2 în favoarea magneziului. Din păcate, realitatea arată cu totul altfel, iar raportul anormal calciu-magneziu are grave consecinţe cardiovasculare. Astfel, între 1973-1999, Finlanda a avut cea mai mare incidenţă a infarctelor miocardice în lume, în condiţiile în care raportul calciu–magneziu era de 4:1. În S.U.A., raportul calciu–magneziu este chiar de 6:1.
Este recomandat ca la evaluarea nivelului magneziului să se ia în considerare nivelul calciului, deoarece:
- Magneziul este indispensabil atât pentru absorbţia şi metabolismul calciului şi vitaminei D, cât şi pentru transportul calciului.
- În celula musculară, magneziul acţionează ca antagonist al calciului.
- Deficitul de magneziu mobilizează calciul din oase, fiind de asemenea posibilă apariţia de calcificări anormale la nivelul arterelor şi la nivel renal.
- Relaţia calciu-magneziu are implicaţii cardiovasculare.
- O creştere a aportului de calciu prin alimentaţie şi/sau suplimente fără o contrabalansare concomitentă a aportului de magneziu, poate duce la afecţiuni cardiovasculare.