Articole

Dr. Cătălin Colț, pe 08.05.2017 - share pe

Magneziul si diabetul zaharat

Desi magneziul este adesea considerat un mineral vital, cercetătorii au descoperit recent ca rolul sau a fost subestimat.

Magneziul se gaseste in mai mult de 300 de enzime diferite din corpul uman, inclusiv unele dintre cele care ajuta la reglarea cantitatii de glucoza (zahar) din sânge (glicemie). Acesta este unul dintre mecanismele prin care magneziul poate tine diabetul la distanta.

Exista tot mai multe dovezi stiintifice cu privire la rolul magneziului in mentinerea metabolismului in parametri normali – mai ales in ceea ce priveste sensibilitatea la insulina, reglarea glicemiei si protectia fata de diabetul zaharat tip 2. Un aport corespunzator de magneziu poate fi benefic in scaderea riscului de aparitie a diabetului zaharat, mai ales la cei aflati la risc.

O serie de studii recente, au aratat ca pentru fiecare 100 mg de magneziu consumate intr-o zi, riscul de diabet scade cu 15%.

O parte din beneficiul aportului de magneziu este legat de efectul pe care magneziul il are asupra rezistentei la insulina. Insulina este un hormon secretat de pancreas dupa mese si a carui functie este scaderea glicemiei (zaharului din sange). Sub actiunea insulinei, glucoza este introdusa din sange in muschi si ficat (sub forma de glicogen) si in celulele adipoase (sub forma de grasime). Atunci cand exista rezistenta la insulina, pancreasul trebuie sa produca o cantitate mai mare de insulina pentru a mentine glicemia normala. Aceasta va duce la dislipidemie (trigliceride marite, colesterol “bun” scazut), cresterea tensiunii arteriale si obezitate.

Persoanele cu rezistenta la insulina sunt predispuse de doua ori mai mult la decese prin infarct sau accident vascular cerebral (AVC) fata de cele fara acest sindrom. Mai mult, acesti pacienti au un risc de 5 ori mai mare de a dezvolta diabet zaharat de tip 2.

Persoanele cu resitenta la insulina au si pierderi crescute de magneziu prin urina, ceea ce contribuie la un nivel scazut al magneziului. Se produce astfel un cerc vicios, la care contribuie aportul scazut de magneziu, valorile crescute ale insulinei si glucozei si excretia urinara de magneziu crescuta.

Ca urmare, pentru a preveni diabetul zaharat, aportul de magneziu este crucial. Din pacate, statisticile arata ca aproximativ 80% din populatie are deficit de magneziu.

Diabetul zaharat de tip 2 este frecvent asociat cu valori scazute ale magneziului. Sunt mai ales afectati cei care au valori necontrolate ale glicemiei si cei care sufera de complicatii micro si macrovasculare dar mai ales diabeticii in varsta.

Suplimentarea cu magneziu este astfel mai mult decat benefica acestor pacienti. Trebuie ales un preparat de magneziu care sa nu contina zahar. Un astfel de produs este Magnerot, care neavand zahar in compozitie, poate fi administrat in siguranta pacientilor diabetici. Magnerot este singurul preparat cu magneziu de pe piata care are indicatii cardiovasculare, fiind cu atat mai benefic pacientilor diabetici, care majoritatea au complicatii cardiovasculare.

Dr. Cătălin Colț, pe 03.12.2016 - share pe

Importanţa raportului calciu-magneziu pentru organismul uman

Calciul și magneziul funcționează ca o echipă, chiar dacă au efecte diametral opuse:

  • Calciul este responsabil pentru excitația nervoasă, magneziul pentru relaxarea nervoasă.
  • Calciul este necesar pentru contracția musculară, magneziul pentru relaxarea musculară.
  • Calciul este necesar pentru procesul de coagulare al sângelui, magneziul previne coagularea anormală și menține un flux sanguin normal.
  • Calciul se găsește mai ales în oase, conferindu-le rezistență și duritate, magneziul se găsește în oase dar și în țesuturile moi. La nivelul oaselor magneziul alături de proteine, intră în structura matricei osoase, conferind oaselor flexibilitate și diminuând fragilitatea osoasă.

In mod normal, concentratia magneziului intracelular este mult mai mare decat a calciului intracelular. Dar, atunci când cantitatea de magneziu intracelular scade, în locul ionilor de magneziu intră în celule … calciul. Acest proces duce la:

1. O hiperactivitate celulară care produce intensificarea contracțiilor musculare, mai ales la nivelul inimii și a vaselor de sânge (musculatura netedă) fiind posibilă apariția unor afecțiuni cardiovasculare (Hipertensiune arterială, angină pectorală sau chiar infarct miocardic).

Exemple:

  • Excesul de calciu stimulează celulele din tunica musculară a arterelor temporale, rezultând migrene
  • Excesul de calciu produce constricție la nivelul musculaturii netede a căilor aeriene rezultând astm bronsic La nivelul musculaturii striate (scheletice) intensificarea contracțiilor duce la crampe musculare.

2. Excesul de calciu din celulă se poate depozita și apar calcificări anormale. La nivelul arterelor și al inimii aceste calcificări pot duce la afecțiuni cardiovasculare iar la nivel renal la apariția calculilor renali.

Legat de raportul calciu:magneziu sunt câteva precizări de făcut:

  • Cercetările au arătat că până și în cazul omului preistoric (paleolitic), acest raport era de 1:1.
  • Un cercetător francez, Dr.Jean Durlach, a fost primul care a recomandat să nu se depășească raportul 2:1 în favoarea calciului. De aici intervine și o confuzie, unii considerând că acesta e raportul normal. În mod normal, raportul calciu-magneziu ar trebui să fie 1:1 sau chiar 1:2 în favoarea magneziului. Din păcate, realitatea arată cu totul altfel, iar raportul anormal calciu-magneziu are grave consecinţe cardiovasculare. Astfel, între 1973-1999, Finlanda a avut cea mai mare incidenţă a infarctelor miocardice în lume, în condiţiile în care raportul calciu–magneziu era de 4:1. În S.U.A., raportul calciu–magneziu este chiar de 6:1.

Este recomandat ca la evaluarea nivelului magneziului să se ia în considerare nivelul calciului, deoarece:

  • Magneziul este indispensabil atât pentru absorbţia şi metabolismul calciului şi vitaminei D, cât şi pentru transportul calciului.
  • În celula musculară, magneziul acţionează ca antagonist al calciului.
  • Deficitul de magneziu mobilizează calciul din oase, fiind de asemenea posibilă apariţia de calcificări anormale la nivelul arterelor şi la nivel renal.
  • Relaţia calciu-magneziu are implicaţii cardiovasculare.
  • O creştere a aportului de calciu prin alimentaţie şi/sau suplimente fără o contrabalansare concomitentă a aportului de magneziu, poate duce la afecţiuni cardiovasculare.